Dacă vrei să știi care sunt cele mai bune ceaiuri pentru scăderea glicemiei, ai ajuns unde trebuie. În termeni medicali, nivelul crescut de zahăr din sânge se numește „hiperglicemie”.

Această problemă apare fie atunci când pancreasul nu secretă suficientă insulină, fie când corpul nu poate utiliza corect insulina.

Ceaiuri pentru scăderea glicemiei

Ceai de afin

Afinul este unul din cele mai eficiente hipoglicemiante naturale. Conține cantități mari de mirtilină, un compus pe care botaniștii îl numesc „insulina vegetală”.

Împotriva diabetului se folosesc frunzele de afin sau chiar afinele. Frunzele trebuie culese înainte de maturizarea fructelor.

Pune 1 linguriță de frunze de afin uscate la infuzat în 200 ml de apă clocotită. Bea câte 2-3 căni de ceai de afin pe zi, fără zahăr (poți folosi zaharină).

Cura durează 40 de zile. Poți relua consumul acestui ceai după 15 zile de pauză.

Dacă folosești fructe uscate de afin, pune 20 g de afine la fiert în 500 ml de apă, timp de 2-3 minute. Închide focul, pune capacul și lasă fructele la infuzat încă 15 minute.

Ceai de frunze de dud, nuc sau busuioc

Prepară ceaiul dintr-o singură plantă sau folosește o combinație de frunze de dud, frunze de nuc sau de busuioc.

Doza este de 1-2 linguri de frunze la 200 ml de apă clocotită.

Ceai de urzică

Autorul recomandă o infuzie din frunze de urzică, mentă, cicoare, păpădie și cicoare. Această asociere contribuie la scăderea concentrației din sânge. Are totodată o acțiune împotriva microbilor și a hemoragiilor, precum și de stimulare digestivă.

Ceai de salvie

Salvia este o altă plantă deseori menționată în tratamentele naturiste pentru diabet. Ceaiul se obține din 2 lingurițe de frunze și 250 ml de apă.

Se beau câte 2-3 căni de ceai de salvie pe zi. Are efect hipoglicemiant, antiseptice și carminative.

Ceai de teci de fasole

O ultimă plantă utilă contra diabetului este fasolea verde. Mai precis tecile de fasole verde. Acestea se mărunțesc și se folosesc 1-2 linguri la 1 cană cu apă. Se fierb preț de 10-15 minute.

Doza zilnică recomandată este 3-4 căni. Pe lângă efectul de scădere a glicemiei, ceaiul din teci de fasole ajută la eliminarea toxinelor din corp.

Distribuie pe: