Astăzi va vom prezenta rețete de chifteluțe de cartofi.

Pentru prima reteta vei avea nevoie de 500 de grame de cartofi, 1 ou bătut, 2 linguri cu amidon sau cu făină, 1 ceapă albă sau câteva fire de ceapă verde, 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură de mărar, 3 căței de usturoi, jumătate de linguriță de nucșoară măcinată, sare, piper, ulei pentru gătit.

Fierbe cartofii cu tot cu coajă și apoi lasă-i să se răcească în mod natural. Curăță-I de coajă și la final dă-i printr-o răzătoare cu ochiuri mici.

Toarnă apoi cartofii rași într-un vas mai încăpător. Bate oul și adaugă-l peste cartofi. Ceapa aleasă, tocată mărunt, ambele legături de verdeață tocate, amidonul sau făina, sarea, usturoiul zdrobit, nucșoara măcinată și piperul.

Mixează apoi ingredientele până obții o compoziție cât mai omogenă. Din amestecul rezultat, fă apoi 6 chifteluțe. Daca aluatul e mai moale, mai pune puțină făină. Prăjește chiftelele la foc mic pe ambele părți.

După ce le scoți, pune-le pe un platou acoperit cu un prosop de hârtie ca să strângă tot excesul de ulei. Aceste chifteluțe se servesc de obicei calde.

O a doua rețetă foarte bună de chiftele din cartofi este și cea care se face în doar câteva minute, fără mult efort.

Vei avea nevoie de următoarele ingrediente ca să le pregătești – Un kilogram de cartofi, 2 cepe mai mici, 4 ouă, 2 linguri cu făină, 2 linguri cu pesmet, jumătate de pahar cu ulei, 150 de grame de cașcaval tare, piper negru și sare.

Curăță, spală cartofii si pune-i la fiert cu puțină sare. Între timp, curață și toacă ceapa mărunt. Dă și cașcavalul printr-o răzătoare mai mare.

După ce sunt gata, rade și cartofii, apoi amestecă-i împreună cu ceapa și cu cașcavalul.

Adaugă în această compoziție și 2 ouă. Asezonează compoziția cu sare și cu piper și apoi amestecă foarte bine toate ingredientele.

Separat amestecă celelalte 2 ouă care ți-au mai rămas.

Ia câte puțin din compoziția de cartofi, modelează-le după preferință și apoi trece fiecare chifteluță prin pesmet, făină, după aceea prin ou, și prăjește-le bine pe toate părțile.

La fel ca în prima rețetă, aranjează chiftelele pe un prosopt de hârtie. După cum te poți convinge din rețete doar, ambele variante de chifteluțe se fac repede și ușor.

Atunci când ți se face poftă de ceva făcut pe bază din cartofi și nu ai foarte mult timp la dispoziție, poți apela la una dintre aceste 2 variante de chifteluțe din cartofi.

Vei obține niște chifteluțe delicioase și hrănitoare, care nu te vor ține pentru mult timp în bucătărie. Le poți servi sub formă de aperitive, dar și alături de preparate din carne sau chiar lângă salate simple, proaspete.

Distribuie pe: