Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan este un om de ÈtiinÈă român, care a facut o munca de pionierat, demonstrând încă din anul 1981, când a fost lansată cartea „InteligenÈa materiei”, că ceea ce gândim creează universul în care existăm!

EliberaÈi de gândurile negative, oamenii pot atinge esenÈa divină, este de părere profesorul Dulcan.

”Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău?

Cum ne putem proteja de emoÈiile negative?

Neurologul susÈine că a învăÈat să îÈi controleze emoÈiile negative. ”Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum.

Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre”, a adăugat dr. Dulcan.

Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră.

Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile.

”Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă.

Să fim perseverenţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică.

Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie,” a concluzionat neurologul Dulcan.

DOCTOR Neurolog: bolile apar datorită Stresului, UREI și invidiei! Orice dezechilibru emoţional aduce BOALĂ