Bărbatul avea 70 de ani și era din județul Botoșani. El a încercat să se trateze acasă de COVID, dar a murit în urma unei supradoze.

Potrivit doctorului Tudor Ciuhodaru, în cazul adulților și adolescenților cu vârsta de peste 12 ani, se recomandă doza de 500-1000 miligrame Paracetamol, adică una sau două comprimate de 500 de miligrame, la intervale de 4 ore, administrată la nevoie. Doza maximă pentru adulți este de patru grame pe zi, adică cel mult opt comprimate de 500 de miligrame, transmite impact.ro.

„În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, doza de Paracetamol recomandată este de 60 de miligrame pe fiecare kilogram pe zi, repartizată în prize egale. ”De exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului. La copii cu vârsta sub 6 ani recomandăm utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 – 15 mg/kg/la o administrare)”, a explicat medicul.