Ceapa este unul dintre ingredientele cel mai des folosite în bucătărie, probabil doar deserturile nu pot fi făcute cu ajutorul acestui produs.
Ea este dincolo de orice, foarte sănătoasă, un adevărat izvor de sănătate. Conține multe vitamine și multe minerale, dar i alte substanțe nutritive necesare pentru buna funcționare a organismului.
Dar ceapa poate fi utilizată și ca un fel de medicament naturist. Cel puțin în trecut acesta era unul dintre scopurile cepei: să trateze sau să prevină multe boli.
Și mai eficientă este ceapa amestecată cu produse la fel de sănătoase ca ea, cum ar fi de exemplu mierea. Datorită acestei combinații dintre ceapă și miere poți să scapi de varice, poți să îți îmbunătățești vizibil circulația sângelui.
Ba chiar mai mult, mixul dintre unele dintre cele mai sănătoase 2 produse alimentare te pot ajuta atunci când suferi de gripă sau chiar pot să prevină cancerul de colon.
Ca să pregătești acest amestec pregătește un kilogram de ceapă, preferabil roșie și 300 de grame de miere. Curăță și apoi spală toată ceapa.
După aceea tai-o în bucăți potrivite și pune-o într-un robot de bucătărie ca să o zdrobești și ca să obții din ea aproximativ 600 de mililitri de suc de ceapă.
Mută lichidul într-o sticlă curată și dacă mai e nevoie îl mai poți filtra. Când acesta este foarte limpede, pune în el cantitatea de miere.
Amestecă foarte bine compoziția și după aceea dă-o la rece în frigider. O poți folosi chiar de a doua zi. Poți să o împarți în câte 50 de grame consumate de 3 ori pe zi, înainte sau chiar în timpul meselor principale.
Acest tratament este recomandat pentru o lună, fără pauză. După aceea poți să nu consumi din compoziție o săptămână, iar dacă e nevoie îl poți continua până când scapi de varice.
Dar acest amestec este recomandat și chiar dacă nu ai niciuna dintre aceste probleme de sănătate. O poți folosi în scop profilactic ca să previi diferite afecțiuni o luna primăvară și altă luna toamna. Picioarele tale îți vor fi recunoscătoare pentru că venele se vor însănătoși iar circulația sângelui în acea zonă va deveni mult mai bună.
Despre puterea cepei amestecată cu miere asupra varicelor se știe încă de acum foarte mulți ani și este pe bună dreptate considerat drept unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru situații de acest tip.
Spre exemplu poți să folosești acest amestec dacă ai în general o circulație periferică foarte proastă, chiar și la membrele superioare.
Chiar dacă acest remediu are în general doar efecte pozitive asupra sănătății totuși acesta nu este deloc recomandat pentru oamenii care suferă din cauza diabetului, din cauza gastritelor sau a altor boli asemănătoare cu acestea.
De asemenea este foarte important să nu păstrezi acest preparat pentru mai mult de 3 zile la temperatura camerei sau la figider pentru că în caz contrar vei observa că acesta devine toxic și nu îți face deloc bine. Trebuie să îți faci o cantitate pe care să o consumi imediat pentru cele mai bune efecte asupra picioarelor și în general, asupra sănătății.