De la pregătirea dulcețurilor din flori până la creșterea animalelor din rase tradiționale, satul românesc îți oferă destule posibilități de câștig. Numai să le vezi și să te apuci de treabă, înaintea altora.
Uite doar cinci moduri în care poți să faci bani frumoși fără să pleci din sat:
1. Cumpără-ți o drujbă și taie lemne
Satul e plin de vârstnici care nu-și mai pot vedea de gospodărie, ca în tinerețe. Aceștia îi plătesc pe oamenii care sunt în putere ca să le taie lemne pentru iarnă.
Prețul unei singure zile de muncă ajunge și la 70 lei. N-o să faci avere, dar ai putea, totuși, câștiga bani frumoși din treaba asta. Ai nevoie însă de drujbe de calitate, care te-ar scuti de chinul despicatului lemnelor cu toporul.
Când îți alegi drujba, bine ar fi să știi dinainte unde și cât o vei folosi. Găsești tot ce trebuie să știi într-un astfel de ghid complet pentru alegerea uneltei.
Ține-te de treabă și în zece zile ți-ai scos banii dați pe drujbă.
2. Crește porci din rase care sunt căutate pentru carnea lor
Există rase de porci care îți pot aduce venituri bune chiar dacă – sau tocmai pentru că – sunt crescute în regim gospodăresc. Mangalița e una dintre acestea. E o rasă ungurească, rezistentă la boli. Întrebă orice crescător și îți va spune că animalele se pot întreține cu un minimum de cheltuială.
Bani poți face, însă, de pe urma acestor porci. O scroafă matură, de 60 de kilograme, se vinde și cu 1.200 lei. Purceii abia înțărcați se dau cu 200 lei fiecare.
3. Prepară oțet și dulceață din trandafiri
Cultivă trandafiri și îmbogățește-te. Oțetul obținut din această floare se dă cu 140 lei litrul. Borcanul de 200 de grame de dulceață de trandafiri valorează 15 lei. Și tot cam atât costă și litrul de sirop.
Pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați poți cultiva în jur de 1.200 de butași de trandafiri. Din recoltă, poți obține până la 10.000 de borcane de dulceață, 5.000 de sticle de sirop sau 3.000 de sticle de oțet.
Ai putea câștiga, deci, cam 220.000 de lei pe an.
4. Culege și vinde plante medicinale
Producătorii de tratamente naturiste cumpără plante medicinale recoltate din flora spontană. Spre exemplu, gălbenelele, pe care poți să le culegi până la finele lunii, se dau și cu 25 lei kilogramul.
Polenul de trandafir sălbatic, extras din măceșe, se vinde cu 110 lei kilogramul. Iar dacă n-ai răbdare să le mai scoți polenul, măceșele le poți vinde și proaspăt recoltate, cu 1,5 lei pe kilogram.
5. Fă-te apicultor
Piața produselor apicole din România nu și-a atins încă apogeul. Lucrul cu albinele nu este atât de complicat pe cât ai crede, trebuie doar să urmezi niște reguli stricte. O să le înveți.
Dacă n-ai mai lucrat în apicultură, începe cu doar câțiva stupi. Pe măsură vei învăța, te vei putea ocupa de mai mulți, îți vor spori și câștigurile. O fermă apicolă cu 70 de stupi, spre exemplu, îți aduce un profit de circa 2.000 lei, pe lună.
Cu câteva idei bune, poți să faci bani frumoși, la sat. Secretul este să afli pentru ce ar fi oamenii dispuși să te plătească. Apoi, nu îți mai rămâne decât să te apuci de treabă.