Oţet din cidru de mere – Se amestecă 2 linguri de oţet din cidru de mere cu o lingură de apă, se înmoaie un beţişor de ureche în soluţie şi se aplică pe neg, apoi se acoperă cu un pansament curat şi se lasă să acţioneze 3-4 ore.
Coajă de banană sau de portocală – Se freacă negul cu partea interioară a cojii de banană ori de portocală, o dată pe zi.
Usturoi – Se pisează un căţel de usturoi şi se adaugă o linguriţă cu apă, apoi se aplică pasta rezultată pe neg şi se acoperă cu un pansament. Se repetă procedeul de 3-4 ori pe săptămână.
Suc din tulpină de păpădie – Se rupe tulpina unei păpădii şi se aplică sucul lipicios din aceasta pe neg, de 1-2 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.
Gel de aloe vera – Se aplică pe neg gel de aloe vera, zilnic. Acesta poate ameliora mâncărimile şi disconfortul cauzate de negi.
Aspirină – Se pisează un comprimat de aspirină şi se amestecă cu o linguriţă de apă, până se formează o pastă. Aceasta se aplică pe neg, se acoperă cu un pansament şi se lasă să acţioneze peste noapte.
Bandă adezivă – Se aplică bandă adezivă pe zona cu probleme şi se lasă să acţioneze 3 până la 6 zile, după care se ţine negul în apă şi se freacă bine cu o piatră ponce. Ulterior, pielea este lăsată descoperită timp de 10-12 ore, după care se repetă procedura.
Metode de prevenire: Pentru a reduce riscul apariţiei negilor sau a contractării acestora de la persoanele infectate, ţineţi cont de următoarele recomandări:
Nu atingeţi negii altcuiva.
Nu folosiţi la comun cu o persoană infectată prosoape, haine, încălţăminte, şosete sau alte obiecte de uz personal.
Nu zgâriaţi negii şi nu vă scărpinaţi, deoarece astfel există riscul ca negii să apară şi în alte zone ale corpului.
Purtaţi papuci la piscină şi acoperiţi negii cu plasturi speciali dacă înotaţi în piscină sau bazin.
Schimbaţi zilnic şosetele şi folosiţi antiperspirante dacă vă transpiră frecvent picioarele.