Bunicuțele pregătesc cele mai bune minciunele! Acum vă prezentăm o rețetă a bunicii!

Ingrediente: Făina cât cuprinde aluatul, 4 ouă, un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu, 4 linguri zahăr pudră, 2 linguri ulei, 1 linguriță esență de rom, 2 linguri unt topit (răcit), ulei sau untură pentru prăjit.

Mod de preparare: Batem ouăle foarte bine cu un praf de sare, apoi adăugăm zahărul, untul topit, uleiul, esența de rom și bicarbonatul de sodiu.

După ce am amestecat aceste ingrediente începem să cernem făină în acest amestec și frământăm aluatul. Aluatul nu trebuie să fie nici prea moale, dar nici prea tare.

Împărțim aluatul frământat în două. Lăsăm o bucată din cele două de aluat în vasul unde l-am frământat și îl lăsăm să se odihnească. Cealaltă bucată o întindem.

Trebuie să fie puțin mai groasă decât foaia de tăiței. Tăiem foaia de aluat fâșii de lățimea de 4 cm și lungimea de 12 cm. Pe mijlocul fiecărei fâșii tăiem o gaură de aproximativ 4 cm.

Prin această gaură trecem ambele capete a fâșiilor, așa vom obține forma interesantă pe care o au.

Cât timp facem minciunelele, punem uleiul la încins. Prăjim minciunelele în ulei încins după care le scoatem pe prosoape de hârtie. Le presărăm cu zahăr pudră vanilat.

Se mai pot face si cu iaurt, chefir sau lapte batut. Iata cum:

Ingrediente: Aproximativ 400 g de faina (poate mai mult); un pahar de chefir/iaurt sau lapte batut (250 ml); 1-2 oua; ½ pahar de zahar (100 gr); un plic de praf de copt (la 500 g de faina); ulei de floarea-soarelui — pentru prajit; zahar pudra — pentru ornat.

Mod de preparare: Combinati 400 g de faina cernuta cu zaharul si praful de copt. Adaugati chefirul si 1-2 oua. Amestecati cu lingura. Aluatul iese vascos si lipicios.

Transferati-l pe masa presarata cu faina si framantati-l bine, pudrandu-l cu faina, pana va deveni neted, elastic si maleabil.

Acoperiti-l cu un prosop si lasati-l sa se odihneasca minim 30 minute. Apoi intindeti-l intr-o foaie dreptunghiulara si taiati-l in fasii.

Realizati cate o taietura in mijlocul fiecarei fasii, prin care trebuie sa rasuciti aluatul spre interior. Prajiti minciunelele in ulei, pe ambele parti, pana vor deveni aurii. Cat sunt fierbinti, presarati-le cu zahar pudra.

Distribuie pe: