Chiar dacă se spune că legumele își schimbă proprietățile gustative prin acrire sau murare, varza, gogonelele, castraveții murați și pepenele sunt o bombă de sănătate pentru că detoxifică organismul, îl apără de boli și îl face mai rezistent împotriva virușilor.
Murăturile se obțin prin fermentarea acidolactică, naturală, cu tulpini de bacterii probiotice sălbatice a legumelor și fructelor proaspete, sănătoase, în saramură.
Sub influența microflorei de fermentație acestea capătă valoare nutrițională deosebită, devenind practic alimente funcționale probiotice informează doctorulzilei.
Specialiştii le recomandă în special, după o masă pe bază de carne şi grăsimi.
Totodată, castraveţii muraţi sau alte legume sunt bogate în fibre necesare procesului digestiv şi luptei împotriva cancerului.
Murăturile reprezintă soluţia pe perioada iernii pentru aportul de vitamine hidrosolubile-A,E,K şi minerale din legume.
„Sunt o sursă importantă de fibre pe perioada iernii alături de cereale integrale şi fructe. Sunt utile astfel pentru reglarea tranzitului intestinal.
În plus, conţin în urmă fermentaţiei cantităţi crescute de drojdie cu conţinut bogat în vitamine din grupul B”, spune nutriţionistul Ştefan Ionuţ.
Se spune că broccoli, varza murată şi conopidă sunt alimente excelente care ajută la prevenirea cancerului.
Un studiu finlandez a arătat că varza murată are chiar mai multe proprietăţi în lupta împotriva cancerului.
S-a constatat că prin intermediul procesului de fermentaţie, izotiocianații joacă un rol important în eliminarea substanţelor cancerigene din organism.
S-a dovedit că varza este o sursă excelenţă de vitamina U, care poate ajută la vindecare ulcerului peptic.
Sucul de varză crudă s-a dovedit a fi un tratament eficient pentru ulcerul peptic, iar varza murată reprezintă o altă sursă de vitamina U.