Reteta de ardei bulgaresti in otet pe care v-o propun astazi nu e o noutate, cu siguranta fiecare dintre voi are o varianta preferata sau, ca si mine mostenita de la mama. Ardeii astia deliciosi merg de minune alaturi de ciorbite, varza calita, sarmalute…
Ingrediente:
500 g ardei bulgaresc (optional puteti adauga si 4-5 ardei iuti)
350 ml otet de vin alb de 9°
700 ml apa
1 lingura rasa de sare grunjoasa
1 lingurita de zahar
4-5 frunze de dafin
1/2 lingurita de piper
1 lingurita rasa de boabe de mustar
Mod de preparare:
Pentru cantitatile de mai sus am folosit un borcan mare de 1500 g dar in alternativa puteti folosi doua de 800 g.
Spalam bine ardeii si ii asezam in borcan alaturi de frunzele de dafin.
Intr-o craticioara punem sarea, zaharul, boabele de piper si mustar, apa si otetul. Punem pe foc si lasam pana ce solutia incepe sa fiarba. O turnam apoi cu grija peste ardei, infiletam capacul si infasuram borcanul intr-un prosop gros de bucatarie. Cand e complet rece, putem sa-l depozitam in camara. Veti avea ardei gustosi si deliciosi.
Pofta buna!