„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut Om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a suit la ceruri, și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și cei trecuți în neființă, a Cărui împărăție nu v-a avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.
Într-Una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică. Mărturisesc, întru iertarea păcatelor.
Aștept învierea celor adormiți și viața veacului ce va să fie.
Amin!”