Orice credincios știe că întotdeauna trebuie să-i mulțumească Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îi oferă. Că sunt bune, rele, asta nu contează, întrucât Dumnezeu știe și le orânduiește după voia Sa.

Să rostim această sfântă rugăciune prin care îi mulțumim Domnului pentru binefacerile primite.

”De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învrednicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.

Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă.

Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor.

Preadulce Iisuse, aşa cum ai împlinit cererile mele, aşa întăreşte-mă să plinesc şi eu poruncile Tale cele sfinte.

Precum nu ai şovăit a tămădui trupul meu, aşa nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea.

Căci ce folos voi avea dacă trupul va avea sănătate, dar sufletul va fi cuprins de boală?

Sau ce folos voi avea dacă până la sfârşitul vieţii pământeşti trupul meu nu va cunoaşte boala, dacă după Înviere va fi pradă durerilor?

Mulţumindu-Ţi iară şi iară pentru facerile Tale de bine, pentru cele arătate şi cele ascunse, Te rog ocroteşte cu harul Tău pe tot poporul binecredincios, pe toţi cei ce iubesc Biserica Ta şi defăimează învăţăturile pierzătoare de suflet, ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în vecii vecilor.

Amin!”

Distribuie pe: