Trăim vremuri cum nu am mai trăit până acum, trecem prin clipe pe care nu le vom uita niciodată și sperăm că până la urmă, Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ieșim cu bine din aceste nenorociri.
La vreme de grele încercări, nu putem face altceva decât să avem grijă de noi și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugăciuni, este cea rostită Duminica.
Sfânta zi de duminică este întotdeauna bună pentru rugăciune, așa că, dragi credincioși, nu uitați să rostiți azi sfânta rigăciune de duminică, de mare ajutor pentru împlinirea dorințelor și iertarea păcatelor!
Iată mai jos și textul rugăciunii!
”Doamne, în sfânta zi de duminicî, ai mila de robii Tai care-Ti sunt credinciosi iar pe cei necredinciosi ajuta-i sa revina pe calea dreapta;
Nu ne certa prea tare atunci cand gresim, nu ne lasa sa cadem in ispite, fereste-ne de faptura rea si cearta duhurile necurate care se pun in calea noastra caci Tu Esti Mare peste tot, Insusi Puterea, Insusi Dreptatea, Insusi Dragostea ;
În Mainele Tale toate stau vazute sau nevazute si noi toti suntem ai Tai de aceea Tie ne rugam sa ne scoti din negazuri si nevoi.
Nu avem nevoie de altcineva sa indeplineasca rugaciunile noastre daca nu este trimis de la Tine pentru ca Tu Esti Creatorul si daca Spui SA FIE atunci va FI si daca Spui sa NU FIE atunci nu va Fi.
Si cine va putea sa Ti se impotriveasca ? Mila Ta nu are capatai si Te rugam sa primeste aceste putine cuvinte si sarace in aprecierea masurii indurarii Tale,
Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Ține alerg, Doamne.
Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață.
Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de starpeste pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău
Amin.”