Tinctura de coada – şoricelului (Achillea millefolium) se numără printre cele mai bune remedii împotriva hipertensiunii şi bolilor cardiovasculare.

Părţile aeriene ale plantei conţin un ulei volatil (asemănător cu cel din florile de muşeţel) foarte bogat în camazulene, tanin, acid nicotinic, acid ascorbic, câţiva acizi graşi şi aminoacizi.

Tinctură contra hipertensiunii şi bolilor cardiovasculare

Într-un borcan se pun 20 de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada – şoricelului, peste care se toarnă 2 căni (500 ml.) de alcool alimentar de 70 de grade. Borcanul se închide ermetic, iar plantele se lasă la macerat într-un loc călduros, timp de 2 săptămâni. Preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.

Scade colesterolul ”rău” şi trigliceridele

Un studiu a arătat că administrarea tincturii de coada-şoricelului ajută la scăderea semnificativă a colesterolului ‘’rău’’ (LDL) şi a colesterolului total. Totodată, această tinctură reduce valorile trigliceridelor, în medie cu 12%, după doar câteva luni de tratament.

♣ Se administrează câte 1 linguriţă (5 ml.) diluată în puţină apă, de 3 – 4 ori pe zi, pe o perioadă de 3 – 6 luni.

Tinctura de coada-soricelului previne bolile cardiovasculare exercitându-se în special asupra tensiunii diastolice, care scade cu 10% în medie, în timp ce asupra tensiunii sistolice efectul este mai mic (2 – 3%).

♣ Din această tinctură se administrează câte 5 ml. pe zi, la orele 8, 14, 18 şi 23, pe o perioadă de cel puţin 2 luni.

Alte recomandări terapeutice

Bolile stomacului – câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
Bolile intestinelor – câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţină apă.

Inapetenţă – câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţină apă, cu minimum 15 minute înainte de masă.

Hematurie în bolile aparatului urinar – câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele sau în puţină apă.

Boli dermatologice – câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-pătaţi.

Boli din sfera ORL – câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţină apă sau ceai de salvie.

Contraindicaţii: Persoanele cu sensibilitate alergică la plantele din familia Asteraceae sunt sfătuite să nu apeleze la preparatele pe bază de coada – şoricelului, deoarece, în acest caz, pot produce catar respirator şi dermatită de contact.

Distribuie pe: