Cuviosul Paisie e cel care observase, cu amărăciune, că toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit.
Cuvintele de folosinta pe care le-a rostit sunt purtate din om în om, în toată Grecia, țesute de la un credinios la altul ca un chilim de înțelepciune.
Una dintre parabolele sale, adânci şi actuale, este aceasta:
Un om se trezeşte dis-de-dimineaţă şi se îndreaptă spre locul în care îşi câştigă pâinea cea de toate zilele.
Drumul lui se întretaie cu al unui cartofor ce se întoarce spre casă după o noapte în care a pierdut tot. „Încotro s-o fi îndreptând, atât de grăbit, omul acesta?”, se întreabă împătimitul jocului de cărţi. „Cred că se duce la tripoul din apropiere”, îşi spune.
Mai departe, îl vede un creştin: „Ce om pios! Se grăbeşte să prindă utrenia”.
Îi taie calea un hoţ. Privindu-l pe omul nostrum, îţi zice: “O fi având vreun pont şi se grăbeşte să dea lovitura cât încă lumea mai doarme”.
Fiecare, conchide cuviosul Paisie, „judecă lucurile potrivit cu starea lui duhovnicească.
Dacă cel din faţa ta are gândul stricat, înseamnă că şi lui e stricată. Chiar aur dacă i-ai da să prelucreze, îl va preface tot în gloanţe, desigur tot de aur, ca să ucidă”.
„Toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit” – Cuviosul Paisie Aghioritul
