Borşul este un produs obţinut prin fermentarea naturală a tărâţelor de grâu. Este bogat în enzime active şi vitamine, în special B-uri, dar şi minerale (seleniu, crom) şi aminoacizi esenţiali. De aceea este folosit nu numai pentru a da gust bun ciorbelor, ci şi ca aliment în dietele de slăbire sau ca adjuvant util pentru menţinerea sănătăţii.
Este un lichid acrişor, dietetic, are 7,7 kilocalorii la 100 ml şi constituie un tonic natural. Are rol de purificator al organismului şi de ameliorare sau chiar de vindecare a unor afecţiuni. În acelaşi timp ajută la reglarea metabolismului şi a digestiei.
Cum se prepară:
Ingrediente: 1 kg tărâţe de grâu, 9 litri apă caldă, 200 g mălai, 200 g huşti (tărâţe folosite de la alt borş) sau 20 g drojdie de bere, mărar/leuştean verde sau uscat.
Mod de preparare:
Amestecaţi tărâţele cu mălaiul şi cu huştile şi adăugaţi până la un litru de apă călduţă.
Dacă folosiţi drojdie de bere, o lăsaţi la dospit aproximativ 30 de minute.
Puneţi apoi mărarul. Turnaţi apa caldă, acoperiţi vasul cu un tifon şi îl lăsaţi la acrit, la temperatura camerei, patru zile.
La început se amestecă de câteva ori cu o lingură de lemn.
După ce se acreşte, filtraţi băutura, o puneţi în sticle şi o păstraţi în frigider.
Vasul în care preparaţi borşul trebuie să fie din sticlă sau din lut.