Sfântul Andrei, Sântandrei sau capul de iarnă…
Sărbătoarea de Sfântul Andrei este răspândită diferit, pe întregul teritoriul României și este caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice.
Începutul sezonului rece și activitatea tot mai accentuată a lupilor, reprezintă semne ale haosului care precedă venirea Anului Nou. Noaptea de Sf. Andrei este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită.
Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate creștină, imagine a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României.
Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).
Noaptea de Sfântul Andrei (29 spre 30 noiembrie) este considerată una dintre cele mai importante sărbători ale românilor, cu origini precreştine. Ultimile momente dinaintea iernii sunt încărcate de tradiții și obiceiuri, de lupta dintre viaţă şi moarte, când duhurile rele vin pe pământ şi se amestecă cu cei vii.
Pentru ca omul să se ferească de rele, în trecut, însă tradiția se păstrează și în zilele noastre, se folosea usturoiul, considerat a fi aliment magic.
Ziua de Sântandrei, numit şi „Cap de Iarnă“ este marcată de sacru, iar tradițiile și obiceiurile transmise prin viu grai au rezistat chiar și în zilele noastre.
O parte din sursele de documentare ale etnologului amintit sunt enciclopedii de folclor, datini şi obiceiuri culese de diferiţi autori, în ultimii 150 de ani, cum este şi ampla lucrare a Elenei Niculiţă-Voronca, „Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică“, apărută prima oară în 1903, republicată de Polirom în anul 1998.
Se pare că „În această noapte spiritele morţilor ies din morminte şi se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliţă şi coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică şi strigoii se întorc la locul lor. Unii strigoii pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, uşa şi hornul. Pentru a fi protejaţi, oamenii se ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturi“, precizează Ania Moldoveanu, în studiul său.