Psalmul 142 este una dintre cele mai profunde rugăciuni din Psaltire, rostită de credincioși în momente de încercare, oboseală sufletească și căutare a liniștii interioare. Părintele Calistrat vorbește adesea despre puterea acestui psalm, explicând că el nu este doar o cerere, ci o mărturisire sinceră a slăbiciunii omului în fața lui Dumnezeu.
Acest psalm este citit în slujba Utreniei și se află la începutul multor Acatiste, fiind urmat de Psalmul 50. Tocmai această poziționare arată rolul său de rugăciune de deschidere, de punere a sufletului în rânduială înaintea lui Dumnezeu.
De ce este Psalmul 142 atât de puternic
Psalmul 142 exprimă starea omului aflat în necaz, apăsat de gânduri, de frică sau de boală. Nu este o rugăciune a celui care se crede drept, ci a celui care își recunoaște neputința și cere ajutor cu smerenie.
Părintele Calistrat spune că această rugăciune:
-
liniștește sufletul tulburat
-
aduce claritate în momente de confuzie
-
întărește omul în perioade de slăbiciune
-
este un sprijin pentru cei bolnavi sau încercați
Psalmul vorbește despre prigonire, frică, oboseală interioară, dar și despre nădejde, despre ridicarea mâinilor către Dumnezeu și despre dorința de a fi călăuzit pe „calea cea dreaptă”.
Când se citește Psalmul 142
Credincioșii aleg acest psalm:
-
dimineața, pentru liniștirea minții
-
seara, când ziua a fost grea
-
în perioade de boală sau neliniște
-
atunci când simt că nu mai găsesc ieșire
Este o rugăciune care nu promite minuni rapide, dar aduce pace, răbdare și putere de a merge mai departe.
Psalmul 142 – text integral
„Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioșia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta.
Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu este drept înaintea Ta.
Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
Mâhnit e duhul în mine și inima mea a încremenit înlăuntrul meu.
Aduse-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
Fă bunătate și stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.”
Concluzie
Psalmul 142 este o rugăciune a omului sincer, care nu se ascunde și nu cere lucruri materiale, ci luminare, milă și îndrumare. Tocmai această sinceritate îl face atât de puternic și atât de des recomandat de duhovnici.
