Guvernul aplică o lovitură extrem de grea românilor. Conform unui ordin al ANSVSA, porcii nu vor mai putea fi crescuți în afara fermelor de suine.

Lovitura este una extrem de puternică, asta pentru că România este una dintre țările cu cel mai mare consum de carne de porc, iar mulți oameni își cresc animalele în propria gospodărie.

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un set de reguli mai stricte pentru crescătorii de porci printre acestea aflându-se și interzicerea creșterii porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri și societăți agricole vegetale.

Astfel, cu excepția fermelor de suine, alte forme de exploatații nu vor mai putea să dețină suine nici pentru autoconsum, dar nici în scopuri comerciale, potrivit unui proiect de ordin al Președintelui ANSVSA pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine şi pentru modificarea şi completarea unor norme sanitar – veterinare, informează Agrointel.

Reguli generale de biosecuritate pentru exploataţiile de porcine:

Art. 3. Creşterea porcinelor în exploatații în aer liber este interzisă.

(2) Creşterea porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri, societăți agricole vegetale este interzisă.

Art. 4. În exploataţiile nonprofesionale (exploataţia de subzistenţă, înregistrată în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA), deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului, în care porcii sunt crescuţi numai pentru îngrășare şi sacrificare pentru consum familial n.r)
este interzisă:

i) activitatea de reproducție;

ii) mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie;

Art. 5. – Exploatațiile nonprofesionale au obligația de a respecta următoarele reguli minime pentru nivelul I de biosecuritate:

1. operatorul are obligația de a solicita înregistrarea exploataţiei în Registrul Național de Exploatații.

2. operatorul are obligația de a solicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date, componentă a Sistemului Național de Identificare și Înregistrare al Animalelor (S.N.I.I.A.), precum și toate mişcările și evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitare veterinare în vigoare.

3. operatorii care dețin porcine din rasele autohtone Bazna și Mangalița sunt obligaţi să facă dovada înregistrării porcinelor în registrul genealogic al raselor Bazna și Mangalița care sunt conduse în conformitate cu acreditarea primită de la ANZ, în scopul înregistrării în RNE de către utilizatorul S.N.I.I.A.

4. operatorul/persoana care lucrează cu animalele are obligatia de a anunţa medicul veterinar oficial/medicului veterinar de liberă practică împuternicit privind:

i. orice modificare a starii de sănătate a porcinelor;

ii. orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

iii. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie.

5. operatorul are obligaţia creşterii porcinelor în adăposturi care să asigure condiţiile de bunăstare în conformitate cu legislaţia în vigoare, împrejmuite cu gard continuu, fără ca porcii să aibă posibilitatea de a veni în contact cu alte specii de animale, cu porcine domestice din alte exploataţii sau cu porcii sălbatici;

6. operatorul are obligatia respectării interdicţiei de hrănire a porcinelor cu resturi alimentare care conţin subproduse de origine animală;

7. operatorul are obligatia respectării interdicţiei de hrănire a porcinelor cu nutrețuri vegetale, aceasta fiind posibilă numai după trecerea unei perioade de cel puțin 30 de zile de la recoltare acestora;

8. operatorul are obligatia respectării interdicţiei folosirii așternutului vegetal, aceasta fiind posibil numai după trecerea unei perioade de cel puțin 90 de zile de la recoltare;

9. operatorul are obligatia respectării regulilor de igienă generală înainte și după efectuarea diverselor lucrări de întreținere și îngrijire, respectiv spălarea mâinilor și schimbarea încălțămintei și a hainelor; hainele și încălțămintea utilizate vor fi destinate exclusiv acestui scop, exclusiv în adapostul de porcine; dezinfecţia încălţămintei trebuie efectuată obligatoriu la intrarea şi ieşirea din adăpost;

10. operatorul are obligatia respectării cerinţei de a cumpăra porcine vii numai din exploatațiile comerciale, care sunt identificate şi însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi să le înregistreze în S.N.I.I.A.;

11. operatorul are obligaţia respectării cerinţei de a nu intra în exploataţie dacă a deşfăşurat activităţi corelate cu vânătoare în ultimele 48 ore.

Distribuie pe: