Pe 15 august, de Sfânta Maria Mare, în multe sate românești exista un obicei pe care bunicile îl respectau cu grijă: culegeau anumite plante și flori ale verii, le uscau și păstrau câteva fire lângă icoana Maicii Domnului.
Busuiocul era printre cele mai prețuite, dar nu era singurul. Menta, sunătoarea, cimbrișorul, coada-șoricelului și alte plante își găseau locul în „leacurile casei” pregătite pentru lunile care urmau.
Bătrânii spuneau că plantele culese într-o asemenea zi au o putere aparte. În realitate, această credință aparține tradiției populare. Plantele nu dobândesc proprietăți miraculoase pentru că sunt culese pe 15 august, iar obiceiul nu trebuie confundat nici cu o învățătură a Bisericii, nici cu o recomandare medicală.
Dincolo de această precizare, tradiția spune multe despre felul în care trăiau oamenii de odinioară și despre legătura lor strânsă cu natura și marile sărbători.
De ce se culegeau plante de Sfânta Maria
Pentru oamenii satului românesc, calendarul religios și cel al naturii erau strâns legate.
Marile sărbători deveneau repere pentru muncile câmpului, cules, semănat și pregătirea gospodăriei pentru anotimpul următor.
Sfânta Maria Mare era privită în tradiția populară și ca un prag al verii.
După jumătatea lunii august, zilele încep să se scurteze, nopțile devin treptat mai răcoroase, iar oamenii se pregăteau pentru apropierea toamnei.
Era și perioada în care unele dintre plantele folosite în gospodărie erau culese, uscate și puse deoparte.
Femeile ieșeau dimineața la cules, alegeau plantele cu grijă și le aduceau acasă pentru a le păstra peste iarnă.
Busuiocul avea un loc aparte
Dintre plantele asociate cu tradițiile românești, busuiocul ocupă probabil unul dintre cele mai importante locuri.
Este întâlnit în numeroase obiceiuri și are și o puternică simbolistică religioasă.
De Sfânta Maria Mare, unele familii obișnuiau să aducă busuioc proaspăt în casă și să păstreze câteva fire lângă icoana Maicii Domnului.
În credința populară, acesta era asociat cu pacea, curățenia și ocrotirea casei.
După ce se usca, busuiocul nu era aruncat la întâmplare. Era păstrat într-un loc curat, tocmai din respect pentru semnificația pe care oamenii i-o atribuiau.
Menta era pregătită pentru lunile reci
Și menta era prețuită în gospodăriile tradiționale.
Frunzele sale aromate erau culese și uscate, apoi păstrate pentru perioada rece.
Mirosul puternic și utilizările tradiționale au făcut ca menta să fie prezentă în numeroase case.
În unele zone exista credința că plantele aromatice adunate în apropierea marilor sărbători ale verii trebuie păstrate cu o grijă deosebită.
Ele reprezentau o mică parte din proviziile pe care gospodăria le pregătea pentru toamnă și iarnă.
Sunătoarea era uscată în buchețele
O altă plantă cunoscută din vechime este sunătoarea, ușor de recunoscut datorită florilor sale galbene.
Oamenii o culegeau în timpul verii și o uscau la umbră, în buchețele.
În anumite comunități, plantele adunate în preajma Sfintei Marii erau privite ca fiind deosebite datorită importanței zilei.
Aici este necesară însă o precizare importantă.
Faptul că o plantă este naturală nu înseamnă automat că poate fi folosită fără riscuri. Sunătoarea, de exemplu, poate interacționa cu numeroase medicamente. Folosirea ei în scop terapeutic trebuie făcută cu atenție, mai ales în cazul persoanelor care urmează tratamente.
Cimbrul și cimbrișorul se păstrau pentru iarnă
Cimbrul și cimbrișorul erau alte plante obișnuite în gospodăriile de altădată.
După cules, erau legate în buchețele și lăsate să se usuce.
Oamenii le foloseau în bucătărie, dar și în diferite preparate transmise din generație în generație.
În unele zone, câteva fire puteau fi păstrate lângă icoană, alături de busuioc și de florile aduse în casă în ziua sărbătorii.
Coada-șoricelului era culeasă cu grijă
Coada-șoricelului era și ea bine cunoscută în lumea satului.
Florile erau culese în timpul verii și puse la uscat.
Un detaliu frumos al vechilor obiceiuri era grija față de locul din care oamenii își luau plantele.
Dacă aveau nevoie doar de flori sau de partea aeriană, nu smulgeau inutil rădăcina. Planta trebuia să poată crește din nou.
În spatele unui obicei aparent simplu exista, așadar, și o formă de respect pentru natură.
Mușețelul, unul dintre „leacurile casei”
Puține plante sunt atât de cunoscute în gospodăriile românești precum mușețelul.
Florile erau strânse, uscate și apoi depozitate în săculeți de pânză sau în recipiente curate.
Momentul optim al recoltării poate varia în funcție de vreme, zonă și stadiul plantei. În tradiția populară însă, plantele adunate în perioada verii și păstrate până în apropierea Sfintei Marii intrau în ceea ce oamenii numeau, simplu, „leacurile casei”.
Era modul gospodăriei de a se pregăti pentru sezonul rece.
Pelinul avea o simbolistică aparte
Și pelinul apare în numeroase obiceiuri populare românești.
În funcție de regiune, era păstrat în gospodărie sau așezat în anumite locuri ale casei.
Unele familii îl adunau împreună cu alte plante aromatice și îl puneau la uscat.
La fel ca în cazul celorlalte plante, multe dintre semnificațiile atribuite pelinului provin din folclor și nu trebuie interpretate ca proprietăți miraculoase demonstrate.
De ce se puneau florile lângă icoana Maicii Domnului
Acesta este unul dintre cele mai interesante obiceiuri asociate zilei de 15 august.
Florile și plantele culese erau aduse acasă, iar câteva dintre ele puteau fi așezate lângă icoana Maicii Domnului.
Unele femei făceau buchețele mici. Altele păstrau doar câteva fire de busuioc sau flori.
În credința populară, apropierea lor de icoană avea o semnificație de binecuvântare și ocrotire.
Pentru multe familii, gestul era însă și unul de respect și recunoștință, transmis de la mamă la fiică și de la bunică la nepoată.
Cum se culegeau plantele odinioară
Culesul nu era făcut oricum.
Plantele erau căutate în locuri curate, cât mai departe de praful drumurilor.
În multe gospodării se prefera culesul dimineața, după ce roua se ridica.
Se luau numai părțile necesare, iar plantele nu erau distruse inutil.
Ajunse acasă, ierburile erau întinse sau legate în buchete și lăsate să se usuce într-un loc aerisit și ferit de umezeală.
Astfel puteau fi păstrate pentru lunile următoare.
Au plantele culese pe 15 august o „putere miraculoasă”?
Această formulare trebuie înțeleasă exclusiv prin prisma credințelor populare.
Nu există dovezi că o plantă medicinală devine mai eficientă pentru sănătate doar pentru că este culeasă de Sfânta Maria.
Calitatea unei plante depinde de specie, perioada reală optimă de recoltare, partea folosită, condițiile în care a crescut, modul de uscare și depozitare și alți factori.
De asemenea, plantele medicinale pot avea contraindicații și pot interacționa cu medicamente.
Prin urmare, tradiția nu trebuie transformată într-o recomandare de tratament.
Ce ne spune, de fapt, acest obicei
Dincolo de credințele care s-au format în jurul lui, obiceiul dezvăluie ceva important despre lumea bunicilor noștri.
Oamenii cunoșteau natura din jurul lor.
Știau când înflorește o plantă, în ce locuri crește, când poate fi culeasă și cum trebuie uscată pentru a rezista.
Nu aveau nevoie de un calendar pe telefon pentru a observa apropierea toamnei. O vedeau în lungimea zilelor, în roua dimineții, în câmpuri și în plante.
Marile sărbători deveniseră repere prin care toate aceste observații erau mai ușor de păstrat și transmis generațiilor următoare.
Sfânta Maria Mare, un prag între vară și toamnă
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an pe 15 august și este una dintre marile sărbători dedicate Maicii Domnului.
În calendarul popular, momentul avea însă și o dimensiune agrară.
Se apropiau alte munci ale gospodăriei, viile intrau într-o nouă etapă, iar pregătirile pentru toamnă deveneau tot mai importante.
De aici și numeroasele tradiții legate de plante, recolte și vreme care s-au adunat în jurul zilei.
O tradiție care încă se mai păstrează
Chiar dacă viața satului s-a schimbat enorm, obiceiul nu a dispărut complet.
Și astăzi există oameni care păstrează busuioc sau flori lângă icoana Maicii Domnului.
Unii o fac din credință. Alții pentru că așa au văzut la părinți și bunici.
Iar aici poate fi găsită partea cea mai frumoasă a tradiției.
Nu ideea că o plantă devine „miraculoasă” într-o anumită zi, ci faptul că un gest simplu poate păstra vie amintirea unei familii și a unei lumi în care credința, natura și viața de zi cu zi erau strâns legate.
