La vârsta de 10 ani, Valentin a rămas fără mama sa, după ce aceasta a fost răpusă de boală, și îi aprinde o lumânare îndurerat, rostind ”A murit mama mea, a murit mama mea!”.

Valentin nu știe exact ce înseamnă ”moartea”, dar știe că nu își va mai vedea mama și că va trebui să învețe să trăiască fără ea.

Daniela a murit la vârsta de 33 de ani, răpusă de boală. Suferea de ciroză hepatică.

Problemele de sănătate le-a avut din totdeauna, dar după ce i-a dat naștere lui Valentin, a găsit speranța și motivul pentru care să lupte, însă boala a avut alte planuri cu ea.

Daniela spera să trăiască mai mult, pentru a fi alături de Valentin până se făcea mai mare.

La începutul săptămânii, însă, femeia a murit.

Copilul a mers la mormântul mamei sale să îi aprindă o lumânare.

Cu lacrimi în ochi și durere în suflet și glas, pentru că știe că nu o va mai vedea niciodată, Valentin repeta: ”A murit mama mea, a murit mama mea!”.

La începutul lunii octombrie, Ioan Ciobanu, un bărbat din Botoșani cu suflet mare, a renovat locuința în care Valentin și Daniela stăteau.

Condițiile erau inumane, dar cei doi erau fericiti că există unul pentru celălalt.

Marea Bucurie a Danielei a fost să vadă, înainte să moară, condițiile bune în care urmează să stea Valentin, apoi a plecat printre îngeri, de unde are grijă, în tăcere, de băiețelul său. scrie antena3

Distribuie pe: