Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru perioada 20 februarie – 5 martie 2023.

Meteorologii anunță, în prima săptămână prognozată, variații mari de temperatură de la o zi la alta. Cu toate acestea, media temperaturilor va fi mai ridicată decât cea normală pentru această perioadă a anului.

Prognoza meteo pentru Banat

Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile maxime vor avea variații la valori, în general, mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, media lor urmând a atinge 15…16 grade spre sfârșitul acesteia. În cea de a doua săptămână se vor înregistra maxime termice mai scăzute, media urmând a se situa între 8 și 13 grade. Temperaturile minime vor fi, în medie, în jurul a 2 grade până în dimineața zilei de 23 februarie, apoi vor crește, astfel că în 26 februarie media lor va atinge 5…6 grade. După această dată vor scădea din nou, până la valori în jurul a 0 grade, în ultimele zile. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată după data de 23 februarie.

Prognoza meteo pentru Crișana

În prima săptămână vremea se va încălzi, de la o medie a temperaturilor maxime de 7…8 grade în prima zi, până la aproximativ 14…15 grade la finalul acesteia, iar media temperaturilor minime se va situa între 0 și 5 grade. În cea de a doua săptămână se va răci treptat, astfel că media maximelor termice va tinde spre 7…8 grade la finalul intervalului de prognoză, iar a minimelor spre -2 grade. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie va fi mai ridicată după data de 23 februarie.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Regimul termic diurn va fi în general în creștere în prima săptămână, de la o medie a maximelor de temperatură de 6 grade în prima zi, până la 14…15 grade în ultimele, apoi se va răci, astfel că la finalul intervalului de prognoză va tinde spre 6…7 grade. Media minimelor termice va fi între -1 și 4 grade în prima săptămână, iar în cea de a doua va scădea spre -3…-2 grade. Local vor fi precipitații slabe, mixte, aproape în fiecare zi.

Prognoza meteo pentru Maramureș

Între 20 și 24 februarie media temperaturilor maxime va avea variații între 6 și 10 grade, iar a minimelor între -1 și 4 grade. În următoarele două zile se va încălzi cu aproximativ 3…4 grade, apoi se va răci, iar în ultimele zile de prognoză media maximelor termice va fi de 6…8 grade, iar a minimelor se va situa în jurul a -2 grade. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, predominant ploi, iar spre finalul intervalului mixte.

Prognoza meteo pentru Moldova

Prima săptămână va fi caracterizată de variații semnificative ale valorilor termice, media maximelor urmând a avea valori între 4 și 15 grade, iar a minimelor între -2 și 4 grade. În cea de a doua săptămână oscilațiile câmpului termic vor fi mai mici, iar media regională a maximelor se va situa între 5 și 9 grade și a minimelor între -2 și 1 grad. Local vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

În prima săptămână vor fi variații semnificative ale valorilor termice; media maximelor se va situa între 5 și 15 grade, iar a minimelor între 0 și 6 grade. În cea de a doua săptămână se va răci, iar maximele vor atinge în medie 7…10 grade și minimele 1…4 grade. Trecător și pe arii restrânse vor fi ploi aproape în fiecare zi.

Prognoza meteo pentru Muntenia

Între 20 și 26 februarie media maximelor termice va avea variații semnificative la valori mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă și se va situa între 6 și 18 grade, apoi se va răci, iar media va fi în general de 8…11 grade. Media minimelor termice va avea oscilații mai mici, între 1 și 5 grade în prima parte a intervalului și între -1 și 3 grade în cea de a doua. Pe arii restrânse va ploua slab, aproape în fiecare zi.

Prognoza meteo pentru Oltenia

În prima săptămână vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 8 grade în 23 și 24 februarie și 16…17 grade în 21 și 26 februarie, apoi se va răci și va avea valori în jurul a 10 grade. Temperaturile minime vor fi în medie între 1 și 6 grade, în prima parte a intervalului și se vor situa în jurul a 0 grade în cea de a doua. Pe alocuri vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi după data de 23 februarie.

Distribuie pe: